Comunicat de presă Faza 3

Mini-spitalul de triaj construit de Asociația BAVA pentru Institutul Clinic Fundeni va fi funcțional până la sfârșitul săptămânii

  • Pornită cu obiectivul inițial de a strânge 295.000 de lei, campania a reușit să mobilizeze peste 100 de persoane și companii, care au donat, într-o săptămână, aproximativ 495.000 de lei pentru construcția și dotările mini-spitalului
  • Sumele colectate vor fi alocate pentru achiziționarea echipamentelor necesare ca mini-spitalul de triaj să devină operațional în aproximativ o săptămână
  • Odată încheiate achizițiile, Asociația BAVA va publica în mod transparent un raport financiar pe site-ul www.bavainfo.org

 

București, 13 aprilie.

Strângerea de fonduri inițiată de Balkan Association for Vascular Access (BAVA) în beneficiul Institutului Clinic Fundeni a fost o dovadă reală de solidaritate și de acțiune decisivă a românilor: în cele două etape ale strângerii de fonduri au fost colectați 495.000 de lei, față de un necesar estimat de 295.000 de lei. Sumele colectate provin de la un număr de aproximativ 100 de donatori – companii, asociații/fundații și persoane fizice.

Astfel, Institutul Clinic Fundeni a fost dotat cu un mini-spital de triaj alcătuit din 7 containere și utilările aferente, care se adaugă paturilor, ventilatoarelor și monitoarelor ce provin de la Institut. Achizițiile demarate în plus constau în aparatură de decontaminare și sterilizare, un laborator de analize point-of-care, ventilator de transport, videolaringoscop, defibrilator, un aparat de radiologie mobil digital, un ecograf portabil, echipamente de protecție pentru personal, precum și soluții de transport electrice între unitate și centrul de testare. Racordarea la rețelele de utilități edilitare și la instalațiile de gaze medicinale este în curs, medicii ATI de la Institutul Clinic Fundeni urmând să definească, împreună cu Institutul Național de Sănătate Publică București, configurația și circuitele medicale necesare.

Acest mini-spital exterior va găzdui pacienții care ajung de urgență la Institutul Clinic Fundeni și necesită spitalizare în terapie intensivă, adică pacienți critici care trebuie intubați, ventilați mecanic și stabilizați. În paralel, acești pacienți sunt testați pentru COVID- 19, iar rezultatul testului determină circuitul acestora: cei cu test negativ vor fi admiși pentru tratament în spital, în timp ce pacienții testați pozitiv vor fi îndrumați către spitalele de boli infecțioase sau spitalele de suport COVID desemnate de Ministerul Sănătății.

Astfel, se asigură protecția optimă atât a pacienților din Institutul Clinic Fundeni, aflați după sau în așteptarea unor intervenții chirurgicale complicate, dar și a medicilor care operează în această unitate de elită, ce deservește Programul Național de Transplant.

Au fost lansate toate achizițiile și așteptăm să înceapă livrările pentru a amplasa aparatele pe poziții. Solidaritatea românilor ne dă curaj și motivație în această luptă în care mini- spitalul de triaj va fi o redută importantă. Gestul vostru va proteja pacienții vulnerabili, cadrele medicale și ne ajută să desfășurăm corect actul medical. Toată stima și mii de mulțumiri pentru sprijin!”, a declarat prof. dr. Dana Tomescu, inițiatoarea proiectului, președintele BAVA și șefa Secției ATI 3 la Institutul Clinic Fundeni.

Strângerea de fonduri a fost o experiență uluitoare; sunt foarte mișcat de cât de repede s-aînțeles utilitatea și de viteza cu care au acționat oamenii. Mă întreb dacă această idee a medicilor de la Fundeni ATI 3 nu ar putea fi replicată la nivel național pentru a evita focarele de infecții intraspitalicești. Aceste unități de triaj pot fi construite foarte repede, containerele fiind produse în România, iar după trecerea crizei pot fi adaptate altor nevoi medicale, inclusiv prin relocare, datorită flexibilității configurației”, a declarat Dragoș Grigoriu, fondator al Tempo Advertising și pionier al pieței de publicitate din România, unul dintre cei care a sprijinit acest proiect prin organizarea strângerii de fonduri și comunicare.

Asociația BAVA mulțumește tuturor persoanelor fizice care au sponsorizat inițiativa, dar și persoanelor juridice care au făcut donații importante sau au oferit sprijin logistic, fără de care acest proiect nu s-ar fi putut transforma în realitate: REMARKT, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), Fundația Dan Voiculescu pentru Reconstrucția României, Chimimportexport, Dialab, SC BDG Import SRL, Altius, Fundația Blue Planet, Bog’art, Confrasilvas, Co-Factor Performance Marketing, Studio 3 Plus, Ten Plus, Avanpost Media, Difrnt, Stratagents și Tempo Advertising.

Despre Asociația BAVA – www.bavainfo.org

Asociaţia Balcanică de Acces Vascular (BAVA) este o organizaţie non-profit ce are drept scop creşterea calităţii actului medical în România. BAVA a fost înfiinţată de un grup de medici anestezişti de la Institutul Clinic Fundeni în anul 2014 şi de atunci asociaţia s-a preocupat continuu de formarea medicilor anestezişti, dar şi din alte specialităţi înrudite în abordul vascular, resuscitarea  cardio-pulmonară şi utilizarea tehnicilor de epurare extracorporeală la pacienţii critici din secţiile de terapie intensivă. Asociația este condusă de prof. dr. Dana Tomescu, șef secţie ATI în cadrul Institutului Clinic Fundeni, prof. dr. Şerban Bubenek, șef secţie ATI la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardio-Vasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” şi dr. Mihai Popescu, șef lucrări, medic specialist la Institutul Clinic Fundeni. Acestora li se adaugă medici renumiţi din domeniul anesteziei şi terapiei intensive care şi-au oferit benevol serviciile şi cunoştinţele acumulate în ani de experienţă medicală de top în vederea educării colegilor din toată ţara.

Comunicat de presă Faza 2

Obiectiv atins după doar 4 zile de la apelul pentru strângerea de fonduri:
Construcția mini-spitalului exterior al Institutului Clinic Fundeni este aproape gata

  • Cele cinci containere care formează prima fază a proiectului unității speciale de triaj exterior a pacienților suspecți de infecție cu SARS-CoV-2 au fost amplasate în curtea spitalului
  • Suma necesară, de 170.000 de lei, a fost colectată prin strângerea de fonduri lansată în urmă cu doar câteva zile de Asociația BAVA
  • Pentru dotarea zonei de triaj exterior mai sunt necesari 120.000 de lei, pentru care BAVA lansează un nou apel de sponsorizare

 

București, 7 aprilie. Cele cinci containere care formează prima fază a proiectului unității speciale de triaj exterior a pacienților sunt deja în curtea Institutului Clinic Fundeni, după doar patru zile de la primul apel către sponsori, inițiat de organizația Balkan Association for Vascular Access (BAVA). Acestora li se adaugă alte două containere donate de Fundația Dan Voiculescu.

În acest moment, se lucrează la racordarea lor la rețelele de utilități edilitare, la instalațiile de gaze medicale și la sistemele de ventilație. Acest mini-spital exterior va găzdui pacienții cu afecțiuni oncologice (printre care se numără și copii) sau cu transplant de ficat, rinichi sau măduvă osoasă, pe parcursul efectuării testelor pentru COVID-19, până la aflarea rezultatelor. Cei negativi vor fi primiți pentru tratament în interiorul spitalului, în timp ce pacienții testați pozitiv vor fi îndrumați către spitalele de boli infecțioase confirmate de Ministerul Sănătății.

Astfel, se asigură protecția optimă atât a pacienților din Institutul Clinic Fundeni, aflați după sau în așteptarea unor intervenții chirurgicale complicate, dar și a medicilor care operează în această unitate de elită, ce deservește Programul Național de Transplant.

Prof. dr. Dana Tomescu, președintele BAVA și șefa Secției ATI 3, a declarat: „Suntem extrem de impresionați de gestul de bunătate al sponsorilor, firme sau persoane fizice, care și-au rupt din bugetul afectat de criză o sumă importantă pentru a realiza acest deziderat medical. Încrederea pe care ne-o transferați ne dă speranță și puterea de a face ca lucrurile să se întâmple cât mai rapid posibil. Mulțumim tuturor!

Până astăzi, BAVA a semnat contracte de sponsorizare în valoare de 188.000 de lei, din care în conturile asociației au ajuns deocamdată aproximativ 170.000 de lei.

Cu această ocazie, asociația lansează un nou apel la solidaritate: mai sunt necesari minimum 120.000 de lei, care vor fi folosiți pentru a achiziționa monitoare de funcții vitale, aparatură de decontaminare și sterilizare, un laborator de analize point-of-care, videolaringoscop, defibrilator, echiparea sistemelor de ventilație mecanică, precum și echipamente de protecție personală.

Vă rugăm, așadar, să accesați www.bavainfo.org și să ne sprijiniți apăsând butonul „Sponsorizează acum”. Orice sumă contează, orice ajutor este important, orice bănuț ne aduce mai aproape de niște standarde normale de siguranță.

Dr. Mihai Popescu, secretar BAVA, vă stă la dispoziție pentru orice nelămurire la telefon 0751075995 sau la adresa de email popescu.mihai1986@gmail.com.

Despre Asociația BAVA – www.bavainfo.org

Asociaţia Balcanică de Acces Vascular (BAVA) este o organizaţie non-profit ce are drept scop creşterea calităţii actului medical în România. BAVA a fost înfiinţată de un grup de medici anestezişti de la Institutul Clinic Fundeni în anul 2014 şi de atunci asociaţia s-a preocupat continuu de formarea medicilor anestezişti, dar şi din alte specialităţi înrudite în abordul vascular, resuscitarea  cardio-pulmonară şi utilizarea tehnicilor de epurare extracorporeală la pacienţii critici din secţiile de terapie intensivă. Asociația este condusă de prof. dr. Dana Tomescu, șef secţie ATI în cadrul Institutului Clinic Fundeni, prof. dr. Şerban Bubenek, șef secţie ATI la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardio-Vasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” şi dr. Mihai Popescu, șef lucrări, medic specialist la Institutul Clinic Fundeni. Acestora li se adaugă medici renumiţi din domeniul anesteziei şi terapiei intensive care şi-au oferit benevol serviciile şi cunoştinţele acumulate în ani de experienţă medicală de top în vederea educării colegilor din toată ţara.

Comunicat de presă Faza 1

Asociația BAVA strânge 175.000 de lei pentru construcția unei zone de triaj și izolare SARS-CoV-2 la Institutul Clinic Fundeni

București, 2 aprilie 2020. Asociaţia Balcanică de Acces Vascular (BAVA) a lansat o campanie de strângere de fonduri în beneficiul Institutului Clinic Fundeni, pentru prevenirea și combaterea infectării cu SARS-CoV-2 a pacienților și cadrelor medicale.

Având în vedere riscurile majore de contaminare, pentru ca activitatea spitalului să se poată derula în condiții de siguranță atât pentru pacienți, cât și pentru medici, este absolut necesară realizarea unor circuite noi de triaj și izolare, în exteriorul clădirii.

Institutul Clinic Fundeni are un rol important în sistemul medical românesc deoarece aici se desfășoară programele naționale de transplant de organe solide și de transplant de celule precum si proceduri medicale unice în România ce tratează o extensivă patologie oncologică (inclusiv pediatrică) și trebuie protejat de o eventuală contaminare cu SARS- CoV-2, orice perturbare a actului medical punând în pericol o categorie de pacienți pentru care se fac eforturi financiare și profesionale deosebite.

„Soluția rapidă și eficace este achiziționarea unor sisteme modulabile alcătuite din containere specializate. O configurație de bază, din 5 containere, este dotată cu grup sanitar, convectoare și spații de vestiar, servind ca spațiu-tampon pentru trierea si izolarea unui număr de pacienți, până la confirmarea testării SARS-CoV-2”, a declarat prof. dr. Dana Tomescu, președintele Asociației BAVA, șef de clinică ATI 3 la Institutul Clinic Fundeni și membru în Comitetul  reprezentanților zonali pe specialitatea anestezie și terapie intensivă din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, în contextul pandemiei SARS-CoV-2.

Variantele sunt realizate și disponibile în România, sub forma unor containere individuale care pot fi conectate într-o configurație de spital mobil ce poate suporta modificări ulterioare.

Versatilitatea sistemului este importantă deoarece, în funcție de ajutorul financiar, se intenționează extinderea configurației de bază, prin adăugarea de containere, pentru a deservi un număr optim de pacienți. O altă destinație a fondurilor este achiziția a două soluții de transport electric în incinta spitalului, pentru probele recoltate și pacienți, precum și echipamente de protecție, sisteme inovative de sterilizare și dezinfecție necesare desfășurării în siguranță a actului medical.

Suma minimă pentru realizarea acestei infrastructuri este de 175.000 lei (circa 36.000 euro).

Persoanele juridice sau fizice care doresc să sprijine financiar acest proiect sunt rugate să acceseze www.bavainfo.org și să completeze formularul de sponsorizare. Dr. Mihai Popescu, secretar BAVA, vă stă la dispoziție pentru orice nelămurire la telefon 0751075995 sau email popescu.mihai1986@gmail.com.

Despre Asociația BAVA – www.bavainfo.org

Asociaţia Balcanică de Acces Vascular (BAVA) este o organizaţie non-profit ce are drept scop creşterea calităţii actului medical în România. BAVA a fost înfiinţată de un grup de medici anestezişti de la Institutul Clinic Fundeni în anul 2014 şi de atunci asociaţia s-a preocupat continuu de formarea medicilor anestezişti, dar şi din alte specialităţi înrudite în abordul vascular, resuscitarea  cardio-pulmonară şi utilizarea tehnicilor de epurare extracorporeală la pacienţii critici din secţiile de terapie intensivă. Asociația este condusă de prof. dr. Dana Tomescu, șef secţie ATI în cadrul Institutului Clinic Fundeni, prof. dr. Şerban Bubenek, șef secţie ATI la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardio-Vasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” şi dr. Mihai Popescu, șef lucrări, medic specialist la Institutul Clinic Fundeni. Acestora li se adaugă medici renumiţi din domeniul anesteziei şi terapiei intensive care şi-au oferit benevol serviciile şi cunoştinţele acumulate în ani de experienţă medicală de top în vederea educării colegilor din toată ţara.

BAVA * Balkan Association for Vascular Access